Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa

Descarca aici voturile primite pe adresa redactiei

Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa a fost primul eveniment de acest gen organizat de mass-media de specialitate începând cu anul 2007 şi a avut ca scop premierea companiilor româneşti ce activează în domeniu, personalităţilor care au încurajat şi susţinut iniţiative remarcabile pentru protecţia mediului, precum şi reprezentanţilor mass-media care şi-au adus aportul la conştientizarea problemelor de mediu.

 

Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa

ediţia a V-a - 15 decembrie 2011

 

Grupul de Presă REPORTER, prin revista de mediu şi ecologie Infomediu Europa, membră a European Environmental Press, organizează în data de 15 decembrie cea de-a cincea ediţie a Galei Premiilor Revistei Infomediu Europa.

 

Ca în fiecare an, performanţa şi implicarea într-un mediu curat sunt premiate şi evidenţiate de către revista Infomediu Europa printr-un eveniment special ce reuneşte companiile româneşti implicate în domeniul protecţiei mediului, nume de referinţă din mediul de afaceri, sectorul administraţiei publice, sectorul financiar-bancar, mediul politic, precum şi organizaţiile non-guvernamentale.

Concepută sub forma unui eveniment complex, de mare anvergură şi notorietate, Gala Premiilor Revistei Infomediu Europa este dedicată personalităţilor care au încurajat iniţi-ativele remarcabile ale tuturor celor dedicaţi protejării naturii şi care şi-au adus aportul la conştientizarea problemelor de mediu.

Anul acesta vor fi decernate 18 premii, 15 dintre acestea vor fi supuse jurizării şi 3 premii vor fi acordate de redacţia revistei Infomediu Europa.

 

Premiile supuse jurizării:

1.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria depoluare aer”;
2.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria depoluare apă”;
3.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria depoluare sol”;
4.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria deşeuri provenind din ambalaje”;
5.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria deşeuri municipale”;
6.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria deşeuri provenind din echipamente electrice şi electronice”;
7.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria deşeuri periculoase”;
8.         Premiul „Dezvoltarea tehnologiilor curate - categoria energie regenerabilă”;
9.         Premiul „Banca Verde” - pentru suportul financiar acordat proiectelor de mediu în anul 2011;
10.       Premiul „Primăria Verde” - pentru iniţierea unui proiect în domeniul protecţiei mediului în 2011;
11.       Premiul „Omul Verde” - pentru o persoană ce activează în sfera protecţiei mediului şi care a avut în 2011 o activitate intensă;
12.       Premiul „Ecoatitudine, secţiunea naţională” - pentru o persoană publică ce nu activează în sfera protecţiei mediului, dar care s-a remarcat în anul 2011 prin implicarea în activităţi de mediu;
13.       Premiul „Ecoatitudine fără frontiere” - pentru o personalitate de peste hotare ce nu activează în sfera protecţiei mediului, dar care s-a remarcat în anul 2011 prin implicarea în activităţi de mediu;
14.       Premiul „O societate verde - O societate curată” - pentru un ONG de mediu ce s-a remarcat prin activităţile desfăşurate  de-a lungul anului 2011;
15.       Premiul „CSR pe mediu” - pentru cel mai rezonant proiect CSR în domeniul protecţiei mediului.

 

Premiile ce vor fi acordate de echipa Infomediu Europa:

16.       Premiul „Informaţia Verde” - pentru cel mai activ colaborator al revistei Infomediu Europa;
17.       Premiul „Excelenţă în mediu” - pentru un demnitar de stat ce a desfăşurat o activitate deosebită de-a lungul anului 2011 în domeniul protecţiei mediului;
18.       Premiul „Infomediu Europa 2011” - marele premiu al galei, acordat unei organizaţii sau unei persoane ce a avut o implicare remarcabilă în domeniul protejării mediului înconjurător pe parcursul anului 2011.

 

 

Transparenţa şi obiectivitatea sunt esenţiale în alegerea câştigătorilor unor premii precum „Omul Verde”, „Banca Verde” sau „Primăria Verde”. Prin urmare, vă solicităm sprijininul în procesul de selecţie a nominalizaţilor pentru fiecare categorie  în parte şi ulterior în întregul proces de votare. Aşteptăm cu interes propunerile dumneavoastră pentru fiecare premiu până pe data de 21 octombrie 2011.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să consultaţi pagina noastră de Internet ww.infomediu.eu.

 

 

Regulament ediţia 2011

Etape în desemnarea câştigătorilor:

26 septembrie - 21 octombrie 2011 - Perioadă de înscrieri şi propuneri de nominalizări;

31 octombrie - 25 noiembrie 2011 - Perioadă de votare;

28 noiembrie - 12 decembrie 2011 - Jurizare.

 

Elaborarea categoriilor de premii

Constanta monitorizare a activităţii din domeniul protecţiei mediului de-a lungul întregului an, realizată de către echipa redacţională a publicaţiei Infomediu Europa, s-a concretizat prin formularea categoriilor de vot, pentru premiile oferite.

Dinamica, în ceea ce priveşte categoriile de vot, comparativ cu ediţiile anterioare, este explicată prin creşterea spectrului de interes în domeniul protecţiei mediului.

 

Propuneri de nominalizări

În perioada 26 septembrie - 21 octombrie categoriile de premii vor putea fi vizualizate pe www.infomediu.eu. Bannere dedicate vor fi postate pe site-uri partenere, în funcţie de parteneriatele stabilite. În acest interval oricine poate trimite propunerile de persoane/proiecte sau organizaţii pe care le consideră îndreptăţite să câştige la o anumită categorie. Totodată, companiile / organizaţiile / persoanele se pot înscrie şi singure, respectând însă criteriile de eligibilitate.

Propunerile de nominalizări trebuie trimise la adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

O nominalizare poate fi înregistrată doar într-una dintre cele 15 secţiuni de vot. Ulterior încheierii perioadei de primire a propunerilor de nominalizări, echipa redacţională a publicaţiei Infomediu Europa va elabora formularul de vot final,în care vor fi menţionaţi nominalizaţii pentru fiecare categorie în parte.

La baza întocmirii formularului de vot stau două criterii principale. Primul dintre acestea se referă la impactul social pe  care diverse iniţiative de mediu din spaţiul public şi privat l-au înregistrat. Cel de-al doilea criteriu se referă la dimensiunea ecologică determinată de eficienţa proiectului sau a activităţii în cauză. În observarea impactului social am ţinut cont de apariţiile media şi de gradul de familiarizare a societăţii civile. Referitor la cel de-al doilea criteriu, au fost luate în calcul informaţiile şi datele disponibile referitoare la aceste iniţiative.

 

Criterii de eligibilitate

Pentru a fi validată în concurs, fiecare înscriere trebuie să fie însoţită de următoarele informaţii:

-denumirea companiei / instituţiei / persoanei / proiectului;

-descrierea argumentativă a proiectului sau campaniei prin care primăria, personalitatea, banca sau compania s-a făcut remarcată în acest an în domeniul protecţiei mediului.

Sunt eligibile nominalizările referitoare la activităţile derulate   de-a lungul anului 2011.

Nu sunt eligibile aplicaţiile depuse de persoane sau organizaţii care au fost implicate în scandaluri publice şi care au încălcat legea statului român.

Formularul de vot va fi întocmit pe baza propunerilor primite. Cu toate acestea, organizatorii îşi rezervă dreptul de a elimina din concurs înscrierile care nu corespund criteriilor de eligibilitate.

 

Votarea nominalizaţilor

În perioada 31 octombrie - 25 noiembrie formularul de vot va putea fi vizualizat pe www.infomediu.eu. Bannere dedicate vor fi postate pe site-uri partenere, în funcţie de parteneriatele stabilite.

Totodată, formularul de vot va fi transmis prin fax şi e-mail, autorităţilor precum, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Agenţiile locale pentru Protecţia Mediului, Comisariatele Judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, departamentele de mediu din alte ministere şi primării. În acelaşi timp, formularul de vot va ajunge prin acelaşi sistem de transmitere, atât la companiile din domeniu şi ONG-urile de mediu, cât şi la partenerii revistei Infomediu Europa şi bineînţeles, la nominalizaţi.

În cadrul unei categorii un singur vot este luat în considerare. În cazul în care se bifează mai mult de o opţiune, votul nu va mai fi valid.

Nominalizaţii pot completa formularul de vot, dar nu au voie să îşi acorde acorde singuri vot la categoria la care sunt înscrişi. Nerespectarea acestei condiţii va conduce la anularea votului.

Formularele de vot trebuie semnate şi ştampilate. În caz contrar, voturile vor fi anulate.

Formularele de vot completate trebuie trimise la adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Ulterior încheierii perioadei de votare, în intervalul 28.11 – 12.12.2010 se desfăşoară etapa de jurizare, în cadrul căreia voturile sunt acordate de echipa redacţională a publicaţiei Infomediu Europa.

 

Menţiuni

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament, cu menţiunea că orice modificare va fi făcută publică pe site-ul www.infomediu.eu.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Reclama ta aici!

Bucureşti, Spl. Independeţei, Nr. 202H, Bl. 2, Sc.1, Ap. 4, Sector 6
Telefon: 021 89 19 598; Fax: 021 52 71 612/ 021 52 71 614

Copyright © 2012 INFOMEDIU - Revista de mediu si ecologie.
Made by MANCOS. Powered by Joomla!