Obiective globale de mediu

Scris de Maria Constantin

Parlamentul European susţine încheierea unui acord global în ceea ce priveşte schimbările climatice până în anul 2015. Pare o ţintă îndepărtată, dar nu este aşa.Într-o declaraţie pe care a făcut-o la Durban în Africa de Sud, Jo Leinen, preşedintele delegaţiei Parlamentului European la Summitul Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, a susţinut că „vinovatul joc de ping-pong dintre SUA şi China trebuie să înceteze”. Un prim pas este acela de a convinge statele să semneze o foaie de parcurs care să ducă la semnarea angajamentului global la ţinta propusă 2015. O importantă premisă de plecare este aceea că Parlamentul European susţine necondiţionat Protocolul de la Kyoto, atâta vreme cât siguranţa mediului este respectată.
 

Uniunea Europeană şi problemele energetice

Scris de Maria Constantin

Deputaţii europeni au decis că UE trebuie să îşi asume rolul de lider şi să insiste la Summitul Rio+20 pe măsuri globale pentru mai multă energie regenerabilă şi pe creşterea eficienţei energetice. Parlamentul European a cerut ca guvernele UE să ajungă la o poziţie comună până în noiembrie. Summit-ul Rio+20 se concentrează pe dezvoltarea durabilă şi economia verde şi va avea loc în Rio de Janeiro în iunie 2012, la 20 de ani de la primul summit ONU al Pământului.

 

Atenţie, arde!

Scris de Infomediu

Abordarea schimbărilor climatice este o urgenţă economică si are menirea de a evita distrugerile semnificative ale economiei şi activităţilor sociale globale şi naţionale. Când vorbim de schimbări climatice nu mai există ţări, continente, există o lume care începe să ardă.
Este vorba de un fenomen inevitabil de încălzire a climei, care a început deja şi care va dura cel puţin un secol.

 

Apel la responsabilitate!

Scris de Cătălina Dragu

Atracţia aurului este foarte mare şi poate face din om neom sau ne poate transforma în sclavi ai banilor foarte uşor. Investitorii de la Roşia Montană nu au decât un singur obiectiv, acela de a extrage aur cu orice preţ. Poate că şi România are nevoie de resurse financiare, dar nu cu orice preţ. Ne dorim aur în schimbul unui mediu poluat şi a strămutării a 2.156 de români?

În dosarul Roşia Montană benefiicile sunt clar ale investitorului, compania canadiană Gabriel Resources Ltd., şi nu ale Statului Român şi ale comunităţii din zonă. Locurile de muncă create sunt principalul argument în favoarea acestui proiect, dar acesta nu este decât un strop de sare în ochi pentru a nu vedea cu adevărat substratul, adică efectele colaterale negative. Exploatarea la suprafaţă va produce o degradare semnificativă a mediului natural, iar poluarea aerului, apelor si solului din zonă, produsă de mijloacele tehnice de exploatare la suprafaţă si de transportul masiv a unor cantităţi uriaşe de minereu şi material steril nu poate fi ignorată.

 

Falşii iubitori de natură

Scris de Cătălina Dragu

Este perioada weekenurilor la mare, la munte sau pur şi simplu la iarbă verde, la grătar. Şi de obicei orice evadare la grătar presupune o margine de pădure sau malul unui lac. Ce rămâne în urma unor astfel de evadări în natură ştim cu toţii. Un templu verde este transformat în container de gunoi. Cine este de vină? Cetăţeanul care nu-şi strânge resturile sau autorităţile care nu amenajează anumite zone special pentru astfel de activităţi?

Evident că sarcina de a păstra intact orice colţ de natură vizează fiecare individ în parte, dar este evident şi că doar o  amendă usturătoare ar putea să schimbe ceva, asta în cazul în care cineva ar avea curaj să o facă.

 

Din nou sancţiuni…

Scris de Cătălina Dragu

Aş putea începe acest editorial cu “Poate fi în zadar, aşa cum s-a mai întâmplat de foarte multe ori, dar mai trag un semnal de alarmă. Altă problemă, acelaşi domeniu, protecţia mediului”. Dar de data asta încerc să fac şi mai mult. Să vă promit, dragi cititori, că problemele de maximă importanţă din domeniul mediului, atât la nivel naţional, cât şi european, vor ajunge la dumneavoastră nefiltrate şi în timp util. Poate împreună putem să dăm o mână de ajutor la implementarea noilor norme din domeniu.

 
Reclama ta aici!

Bucureşti, Spl. Independeţei, Nr. 202H, Bl. 2, Sc.1, Ap. 4, Sector 6
Telefon: 021 89 19 598; Fax: 021 52 71 612/ 021 52 71 614

Copyright © 2012 INFOMEDIU - Revista de mediu si ecologie.
Made by MANCOS. Powered by Joomla!