Revista de mediu şi ecologie
 
 

Oare vom înţelege vreodată!?

Am văzut mai de mult un film care se numea „Dă mai departe“, foarte frumos filmul. Era vorba despre un băieţel ce a primit o temă la şcoală „cum să faci o lume mai bună“! El s-a gândit că dacă fiecare om ar face trei fapte bune pentru trei persoane, acei oameni la rândul lor ar trebui să facă trei fapte bune la alţi trei şi tot aşa! Asta da schimbare pentru lumea în care trăim! Dacă schimbăm puţin acest „sistem” al faptelor bune şi anume fiecare om să facă trei fapte bune pentru mediul înconjurător, ar fi o schimbare pentru noi toţi.

Sunt de acord că totul pleacă de la autorităţi, dar aceste autorităţi au fost create de oameni şi pentru oameni, deci tot noi, oamenii, suntem superiori şi tot noi putem rezolva această „problemă” a poluării! Cel mai important lucru este să îi educăm pe oameni, pentru că ei la rândul lor or să îşi educe copii, viitorul planetei Pământ! Numai dacă stai să îi observi la cumpărături sau în parc pe aceşti indivizii numiţi „părinţi” vei înţelege la ce mă refer. Sunt atât de nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul lor şi mai susţin apoi că îşi iubesc copii! Trebuie să se gândească şi la viitorul lor, nu? Un viitor cam întunecat, fiind ameninţat de încălzirea globală, resurse cât mai puţine şi dispariţia animalelor. Eu cred că tot în noi stă puterea de a ne schimba şi de a-i schimba pe oameni! Deci fiecare dintre noi să treacă la treabă şi să facă cele trei fapte bune! Succes!

Sursa: Ecomagazin Autor: Petrica Simona

Comenteaza