• Ecoatitudine Multumiri Web
Miercuri, 05 Septembrie 2018 11:52

Ministerul Mediului va derula, în perioada 2018 - 2021, un proiect european în domeniul biodiversităţii, în valoare totală de peste 44,3 milioane de lei

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Viceprim-ministrul Graţiela-Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, a semnat ieri, 3 septembrie 2018, contractul de finanţare a proiectului "Completarea nivelului de cunoaştere a biodiversităţii prin implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar din România şi raportarea în baza articolului 12 al Directivei Păsări 2009/ 147/ CE' - Cod SMIS 2014+ 119428. Ministerul Mediului urmează să implementeze proiectul în calitate de Beneficiar timp de 36 de luni, între anii 2018-2021, acesta având un buget total de 44.351.003,29 lei", se arată într-un comunicat al MM transmis AGERPRES.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric, Obiectivul specific (OS) 4.1 "Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate".

Potrivit sursei citate, obiectivul general al proiectului îl constituie realizarea monitoring-ului speciilor de păsări de interes comunitar din România prezente pe lista de referinţă, estimarea mărimii populaţiilor, a distribuţiei acestora şi a tendinţelor pe termen scurt şi pe termen lung, asigurând în acelaşi timp şi pregătirea necesară elaborării raportului naţional conform prevederilor articolului 12 al Directivei Păsări (Directiva 2009/ 147/ CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind conservarea păsărilor sălbatice).

Pentru îndeplinirea obiectivului general al proiectului vor fi realizare opt activităţi: actualizarea, completarea şi îmbunătăţirea metodologiei de monitorizare pentru speciile de păsări de interes comunitar din România prezente pe lista de referinţă; realizarea monitorizării în vederea estimării efectivelor populaţionale, a distribuţiei şi a tendinţelor pe termen scurt şi lung a speciilor de păsări de interes comunitar din România; realizarea Raportului de ţară în baza prevederilor Art.12 al Directivei Păsări 2009 / 147/CE; întărirea capacităţii administrative a autorităţilor de mediu la nivel naţional şi local (MM-DB, ANPM, APM) cu privire la implementarea măsurilor/ metodologiilor de monitorizare /raportare a stării de conservare a speciilor de păsări de interes comunitar"; informarea şi conştientizarea publicului pentru cunoaşterea speciilor de păsări de interes comunitar din România; activităţi de informare şi publicitate ale proiectului (obligatorii); managementul proiectului: planificarea, implementarea şi monitorizarea şi evaluarea activităţilor; auditul financiar al proiectului.

Ministerul Mediului anunţă că proiectul va contribui la îndeplinirea obiectivelor Cadrului de Acţiuni Prioritare pentru Natura 2000, Strategiei Europene pentru Biodiversitate 2020 şi Strategiei Naţionale şi Planului de Acţiune pentru Conservarea Biodiversităţii 2014 - 2020, aprobată prin H.G. nr.1081/ 2013.

Monitorizarea speciilor de păsări presupune colectarea, verificarea şi analiza datelor privind populaţia, distribuţia, evoluţia sau trendul pe tot cuprinsul ţării.

Comisia Europeană solicită statelor membre ale UE, la fiecare 3 ani, un raport care să conţină informaţii generale cu privire la punerea în aplicare a Directivei. Prima raportare a României în baza art. 12 al Directivei Păsări a fost realizată în anul 2013.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: