Vineri, 31 Martie 2017 23:11

Reteaua Mining Watch Romania condamna agresivitatea angajatilor Deva Gold care au blocat cu masina drumul activistilor la Certej

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Rețeaua Mining Watch România condamnă agresivitatea angajaților Deva
Gold care au blocat cu mașina drumul activiștilor la Certej și i-au agresat verbal. Activiștii
documentau, pe drumul comunal DC 24A, panourile de șantier a două noi autorizații eliberate în
beneficiul companiei miniere.
Eldorado Gold (ELD), o companie canadiană de aur low cost, intenționează să deschidă în
România prima mină de suprafață unde se vor utiliza cianuri pentru prelucrarea aurului.
Depozitul de la Certej este deținut de Deva Gold SA, un joint-venture între Eldorado Gold (80%)
și compania de stat Minvest Deva (~20%). Propunerea se confruntă cu o opoziție puternică,
atât națională cât și internațională.
Marți, 28 martie, activiștii Mining Watch s-au aflat la Certej pentru a verifica legalitatea lucrărilor
de șantier care se desfășoară pentru construirea a două bazine necesare exploatării. În acest
sens, activiștii s-au deplasat pentru a vizualiza panourile de șantier care potrivit legislației în
vigoare trebuie să fie afiște într-un loc vizibil și accesibil publicului [1].
În momentul când activiștii au dorit să plece, mașina lor a fost blocată de un autovehicol alb, ce
a oprit brusc, perpendicular pe drum. Mașina aparținea pazei companiei miniere. Datorită
refuzului de a elibera drumul și a agresivității verbale a reprezentanților companiei, activiștii au
apelat serviciul 112.
Tensiunile au continuat până la venirea poliției, culminând cu intervenția unui muncitor al
șantierului Deva Gold care a smuls agresiv telefonul cu care se documenta întreaga situație.
Filmul privind acțiunea violentă a angajaților poate fi vizualizat aici: https://goo.gl/nqOy0U
“O companie care nu are nimic de ascuns, nu blochează calea activiștilor. Cu acest gen de
atitudine de bătăuș din curtea școlii, compania minieră vrea să intimideze cetățenii români care
nu sunt de acord cu exploatarea cu cianuri a aurului. Compania uită, în mod clar, că Certej nu e
un stat în stat și că trebuie să respecte legile democratice ale țării noastre”, a declarat Roxana
Pencea, unul din activiștii prezenți la Certej.

SURSA:

 

Mining Watch Romania

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Ecopedia

Infomediu Europa

Regus Hermes Plaza, Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 5-7
Bucuresti, sect. 2
Telefon: 021.890.38.51;
Fax: 0372.00.27.70

Ne puteți urmări și pe: