• Ecoatitudine Multumiri Web
Miercuri, 08 Februarie 2017 17:59

Estimarea evoluției valorilor termice a precipitațiilor în intervalul 6-19 februarie 2017,estimare realizată cu ajutorul produselor numerice ale Centrului European de la Reading, Anglia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

BANAT

Vremea se va răci accentuat începând din data de 7 februarie; astfel, scăderea de temperatură se va resimţi la început în privinţa valorilor maxime ce se vor încadra, în medie regională, între 1 şi 6 grade, sub normalul perioadei din an, apoi în special la minimele nocturne, ce pot coborî în intervalul 12 - 14 februarie chiar sub limita gerului şi vor fi în medie de -8...-3 grade. După data de 15 februarie este estimată o încălzire uşoară şi treptată a vremii, fiind anticipate temperaturi maxime de 5...8 grade şi minime de -6...-2 grade, mediat pe regiune. În primele zile ale intervalului de referinţă vor fi precipitaţii pe spaţii extinse, moderate cantitativ, la început ploi, apoi lapoviţă şi ninsoare. Apoi, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, acestea fiind estimate să apară din nou cu o extindere mai mare spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

CRIŞANA

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va concretiza prin temperaturi maxime apropiate de mediile climatologic specifice perioadei, cu valori în general de 1...4 grade şi minime nocturne ce vor coborî spre limita gerului şi vor fi cuprinse între -10 şi -4 grade, cele mai scăzute valori fiind de aşteptat în perioada 11 - 14 februarie. Apoi, după data de 15 februarie, este estimată o creştere treptată a temperaturii aerului, spre maxime de 6...8 grade şi minime de -6...0 grade, mediat pe regiune. Precipitaţiile - ploaie, lapoviţă şi ninsoare - vor mai frecvente şi în cantităţi moderate în primele zile ale intervalului de prognoză. Apoi probabilitatea de apariţie a acestora va fi redusă până spre sfârşitul perioadei de referinţă când pot apărea din nou cu o frecvenţă mai mare.

 

TRANSILVANIA

Valorile termice vor fi în scădere de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni rece pe timpul nopţilor, când local, în special în perioada 9 - 14 februarie, va fi ger, temperaturile minime urmând a se încadra între -14 şi -6 grade, medie regională. Valorile termice diurne se vor situa în marea lor majoritate în jurul mediilor climatologic specifice acestei perioade din an, într-un ecart general de -1...3 grade. În ultimele zile ale intervalului de prognoză va fi posibilă o încălzire a vremii, fiind estimate valori maxime de 1...5 grade şi minime de -8...-6 grade, mediat pe regiune. La începutul intervalului se vor semnala precipitaţii locale, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Apoi, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă până spre sfârşitul perioadei de prognoză.

MARAMUREŞ

În intervalul 7 - 14 februarie vremea va fi în răcire ce se va resimţi cu precădere la temperaturile din cursul nopţilor, care vor scădea spre un ecart mediu de -12...-8 grade, cu cele mai scăzute valori la începutul celei de-a doua săptămâni. Temperaturile maxime vor fi în general apropiate de mediile climatologic specifice perioadei din an, respectiv valori de 1...4 grade. În ultimele zile este posibilă o creştere a temperaturilor, cele diurne fiind estimate la 3...6 grade, iar cele nocturne la o medie regională de -7...-5 grade. În primele zile vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, pe spaţii relativ extinse. Apoi, până în jurul datei de 14 februarie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

MOLDOVA

Valorile de temperatură vor scădea accentuat, astfel că în perioada 7-14 februarie vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în cursul nopţilor. Se vor înregistra maxime diurne de -6...-3 grade şi minime de -16...-12 grade, în medie regională. În ultima parte a intervalului (după data de 15 februarie) este posibilă o creştere uşoară şi treptată a temperaturilor, fiind estimat un ecart al maximelor de -4...-1 grad şi al minimelor de -11...-8 grade. În primele zile ale intervalului, pe arii extinse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local mai importante cantitativ. Apoi vor fi posibile doar fulguieli izolate, iar după data de 15 februarie va creşte din nou probabilitatea pentru precipitaţii mai frecvente.

DOBROGEA

După primele zile caracterizate de o vreme caldă, începând din 8 februarie temperaturile vor scădea accentuat, astfel că maximele se vor situa într-un ecart mediu de -4...0 grade, iar minimele între -10 şi -7 grade. O încălzire uşoară şi treptată a vremii este estimată după data de 15 februarie, astfel că până la sfârşitul intervalului de prognoză temperaturile vor ajunge, în medie, la 0...2 grade, cele maxime şi -7..-5 grade, cele minime. Precipitaţiile, la început ploi, apoi lapoviţă şi ninsoare, vor fi mai frecvente între 7 şi 9 februarie, perioadă după care probabilitatea pentru ninsori slabe va fi redusă. După data de 15 februarie pot apărea din nou precipitaţii pe spaţii mai extinse.

 

Sursă: http://www.meteoromania.ro/anm2/transparenta/

Pentru mai multe informații referitoare la acest subiect, accesați site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: