• Ecoatitudine Multumiri Web
Luni, 16 Noiembrie 2015 11:08

Care criză energetică?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă am putea capta și folosi energia emisă de soare pe Pământ în doar 2 minute, aceasta ar fi suficientă pentru a putea alimenta automobilele, lumina și încălzi clădirile și furniza tot necesarul de electricitate timp de un an întreg. Spus direct, omenirea nu se confruntă cu o criză energetică. Ne confruntăm cu o provocare tehnică în captarea energiei și în furnizarea căre consumatori; iar una dintre cele mai eficiente metode prin care putem îndeplini această provocare este să investim în metode mai bune de păstrare a energiei.

Multe dintre problemele actuale ale omenirii sunt legate de utilizarea energiei, de la conflicte privind rezervele de petrol și îngrijorări privind emisiile de gaze cu efect de seră până la pierderea productivității din cauza fluctuațiilor de energie și a penelor de curent. În multe dintre cele mai sărace regiuni din lume, lipsa energiei înăbușă dezvoltarea economică. La nivel global, peste 1,3 miliarde de oameni nu au acces la electricitate, iar aproximativ 2,6 miliarde nu au acces la sisteme moderne de gătit. Peste 95% dintre acești oameni trăiesc în Africa Sub-Sahariană sau în Asia, iar 84% trăiesc în zone rurale.

De exemplu, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale în Nigeria, o femeie a fost întrebată ce dorește de la candidați. A răspuns cu un singur cuvânt: ”Lumină”. Electricitatea, un element de bază, i-ar permite să continue să muncească, iar copiilor ei să studieze.

Nesiguranța energiei sau lipsa acesteia este o problemă în mare parte din Africa, sub-continentul indian și unele zone din Asia. Conform unui raport al Agenției Energetice Internaționale, îmbunătățirile în sectorul energetic ar aduce echivalentul unei decade de creștere în unele dintre cele mai sărace zone din lume.

Criza energiei globale a fost agravată de lipsa inovării. Conform unui studiu guvernamental al Laboratorului Lawrence Livemore din SUA, peste 60% din energie se pierde de la momentul generării până la cel al consumului. În această categorie intră ineficiența în transformarea combustibililor fosili în electricitate, pierderile din timpul transportului, comportamentul neglijent al consumatorilor și nevoia unei rezerve pentru a preveni penele de curent.

În aceste condiții, este necesar un nou val de inovații, care să elimine pierderile, să reducă poluarea și să faciliteze accesul la energie pe tot globul. Acest lucru presupune concentrarea pe tehnologii care să crească eficiența, cum ar fi comunicații wireless, comunicații aparat-aparat, măsurători inteligente și un management mai bun al produsului.

Sursele de energii regenerabile, inclusiv energia solară și cea eoliană, pot contribui la satisfacerea nevoilor energetice atât în economiile mature, cât și în cele emergente. Însă, pentru că soarele nu strălucește întotdeauna iar vântul nu suflă mereu, energia din aceste surse este instabilă și intermitentă. Iar acest lucru va continua să fie o problemă până când vom fi capabili să stocăm eficient putere din sursele de energie regenerabilă.

Studii realizate de Consiliul de Coordonare a Electricității în America de Vest arată că descoperirea unor metode mai eficiente de a stoca energia ar putea reduce pierderile totale cu aproximativ 18% și mări eficiența utilizării energetice cu până la 11%. Metode mai bune de stocare a energie ar facilita livrarea electicității în zonele greu accesibile care sunt în prezent dezavantajate și ar ajuta la folosirea în cel mai corect mod a surselor rare de energie.

O metodă testată de stocare a energiei este folosirea capacității în exces pentru a pompa apă în rezervoare, pentru a fi folosită ulterior la alimentarea turbinelor, atunci când cererea este mare. Însă această metodă este utilă doar în zonele montane, nefiind potrivită în masă. Zone promițătoare de studiu includ baterii matrice capabile să se încarce și să se descarce de zeci de mii de ori și analize de date pentru a optimiza folosirea bateriilor și a face matricea cât mai eficientă posibil.

Nu este suficient să generăm energie. Trebuie, de asemenea, să o utilizăm eficient, iar adoptarea la scară largă a celor mai avansate tehnologii de stocare va fi o parte esențială a soluției. Ne va lua mult timp să ne asigurăm că proviziile de energie ale planetei sunt stabile, eficiente, accesibile și la costuri avantajoase. Însă inovațiile se află la orizont. Sarcina noastră este să nu ne luăm privirea de acolo.

Material realizat de Jostein Eikeland - fondator, președinte și director general al Alevo.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: