• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD
Miercuri, 07 Octombrie 2015 10:13

Efectele poluării asupra sănătății

Scris de
Evaluaţi acest articol
(40 voturi)

Poluarea constă în contaminarea mediului cu materiale care pot influența negativ funcția naturală a ecosistemelor și care sunt dăunătoare sănătății. Deși poluarea mediului înconjurător poate fi rezultatul unor cauze naturale, în ultimele decenii, activitățile umane au generat cele mai mari cantități de substanțe poluante. Întrucât acestea afectează atât calitatea aerului, cât și a apelor și a solului, efectele asupra sănătății populației au crescut considerabil, ducând la ridicarea ratei deceselor premature. De multe ori însă, afecțiunile cauzate de substanțele toxice nu sunt conștientizate suficient, iar măsurile de combatere sunt tratate superficial.

Principala problemă în ceea ce privește poluarea o reprezintă calitatea aerului, care a scăzut considerabil în special în zonele urbane. Potrivit unor estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății, peste șapte milioane de oameni mor, anual, din cauza poluării atmosferice. Organizația a atras atenția că o problemă reală pentru sănătate o constituie și poluarea aerului din locuințe.

Lipsa aerului curat poate avea efecte negative asupra întregului organism, pornind de la tulburări ale somnului până la dezvoltarea unor tumori canceroase. Potrivit specialiștilor din domeniu, particulele care contaminează aerul și temperaturile ridicate afectează inima, sistemul nervos central și funcția respiratorie, efect care mărește riscul apariției unor boli vasculare și atacului cerebral. Aerul poluat poate cauza și diverse alergii, care pot degenera în astm bronșic. Expunerea la diverse tipuri de poluanți, inclusiv parfumuri și solvenți, poate genera sensibilitatea chimică multiplă, cunoscută și ca boala de mediu, care se manifestă asemănător reacțiilor alergice.

Printre elementele care duc la poluarea atmosferică se numără particulele, ozonul, monoxidul de carbon, azotul, dioxidul de sulf, benzenul și plumbul, iar printre surse se află autovehiculele, fabricile, șantierele în construcții, drumurile nepavate sau instalațiile de încălzire. Expunerea la unele dintre aceste elemente poate avea efecte fatale asupra omului. Monoxidul de carbon influențează capacitatea organismului de a transporta oxigenul în sânge, fiind periculos în special pentru persoanele care au probleme cardiace, iar expunerea la concetrații mari poate fi fatală. Plumbul poate afecta sistemul nervos, rinichii și ficatul și poate cauza anemii, hipertensiune arterială sau osteoporoză. Expunerea la cantități mari poate genera pierderi de memorie, convulsii sau chiar retardul mintal. Benzenul afectează sistemul nervos central și este cancerigen.

Știați că:

-     În topul celor mai poluate 20 de orașe din lume, 13 sunt din India. Primul loc este ocupat de New Delhi, unde nivelul de particule din aer este de 15 ori mai mare față de cel recomandat de OMS

-     Șase miliarde de kilograme de gunoaie sunt aruncate, anual, în mări și oceane, în timp ce peste un miliard de oameni din lume nu au acces la surse de apă potabilă

-     Aerul din Beijing prezintă aceleași riscuri pentru sănătate pe care le are și fumatul unui pachet de țigări pe zi

-     Cele mai poluate trei orașe din Europa sunt Napoli (Italia), Pancevo (Serbia) și Skopje (Macedonia)

-     Economiile dezvoltate, alături de India și China, cheltuiesc, anual, aproximativ 3.500 de miliarde de dolari pentru bolile și decesele premature cauzate de poluare, potrivit OECD.

Material realizat de Irina Chirtoc, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Click aici pentru a citi continuarea materialului.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: