• Web Ecoatitudine
  • Web 11oct
  • Web IMM 1
Joi, 30 Iulie 2015 13:46

Cecil, cel mai cunoscut leu din Africa, a fost ucis - VIDEO

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cecil, cel mai cunoscut leu din Africa, a fost ucis de un medic dentist american, vânătoarea stârnind numeroase nemulțumiri privind uciderea animalelor sălbatice pentru trofee, informează CNN.

Walter J. Palmer, un medic din Minnesota, a plătit către doi ghizi din Zimbabwe cel puțin 50.000 de dolari pentru a putea vâna. Prada nu a fost însă orice animal, ci Cecil, cel mai cunoscut leu din parcul național Hwange din Zimbabwe.

Leul în vârstă de 13 ani a avut parte de o moarte lentă și dureroasă. Animalul a fost rănit cu o săgeată, însă a mai supraviețuit 40 de ore până să fie reperat de vânători și împușcat cu o armă. Cecil a fost jupuit și decapitat, iar vânătorii au încercat să distrugă GPS -ul pe care leul îl purta deoarece făcea parte dintr-o cercetare a Universității Oxford.

”Nu am știut că leul era cunoscut și că făcea parte dintr-un studiu până la sfârșitul vânătorii. M-am bazat pe expertiza ghizilor locali pentru o vânătoare legală”, a declarat medicul dentist acuzat de uciderea animalului.

Uciderea lui Cecil a stârnit un val de furie, nemulțumiri și amenințări, iar medicul a fost nevoit să își închidă cabinetul și pagina de Facebook.

Uciderea lui Cecil a redeschis subiectul interzicerii vânătorii pentru trofee. Peste 210.000 de oameni au semnat o petiție online adresată președintelui din Zimbabwe, Robert Mugabe, în care se cere ”dreptate” pentru Cecil și interzicerea vânătorii de animale în pericol de dispariție.

Populația de lei africani a scăzut cu aproape 60% în ultimii 30 de ani, în sălbăticie trăind în prezent doar 32.000 de exemplare.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: