• Ecoatitudine DEEE Arad Web
  • Ecoatitudine Vrancart Web
Vineri, 15 Mai 2015 13:37

Soluţii naturale din plante împotriva muştelor, ţânţarilor sau a moliilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pentru că odată cu sosirea sezonului cald apar şi ţânţarii, alături de alte insecte supărătoare, este bine de ştiut că există o mulţime de plante care ţin la distanţă micile vietăţi.

Citronella

Tufele de citronella alungă ţânţarii în mod eficient, graţie aromei sale asemănătoare cu a lămâii. Este o plantă perenă, care se întreţine uşor când este sădită în grădină sau ghiveci, fiind o soluţie naturală împotriva acestor insecte supărătoare. Pentru cei care preferă să utilizeze o soluţie făcută în casă împotriva ţânţarilor, casa-gradina.ro recomandă să punem două mâini pline de frunzele proaspete în blender, împreună cu puţină apă. Pasta obţinută se combină cu o cantitate egală de alcool, apoi se lasă la macerat şi se agită zilnic, timp de o săptămână. Rezultatul se strecoară, iar soluţia obţinută poate fi pulverizată, dar cu grijă, pentru că poate să păteze.

Busuioc

Mirosul de busuioc îndepărtează eficient muştele, dar şi ţânţarii, prin urmare îl puteţi planta în ghivece pe care le puteţi aşeza lângă intrarea în casă sau le puteţi poziţiona în zona unde luaţi masa în curte, grădină etc.

Rozmarin

O altă plantă care alungă insectele este şi rozmarinul (foto), dar este bine de ştiut că ţine la respect şi pisicile, felinele fiind destul de reticente faţă de mireasma acestuia. Astfel, pentru a descuraja ţânţarii să se apropie de locul de joacă al copiilor, de locul de luat masa, puteţi să plantaţi rozmarin în apropiere sau să răspândiţi câteva ghivece cu rozmarin. Pus într-un săculeţ ca să nu păteze, puteţi strecura un bucheţel de rozmarin şi sub pernele canapelelor, dacă vreţi ca pisica să nu pună stăpânire pe canapea.  

Dafin

Dafinul face minuni când trebuie să pună pe fugă insectele, fie ele molii, gândaci, urechelniţe sau muşte. Vara îl puteţi folosi proaspăt, iar iarna puteţi apela şi la cel uscat. De exemplu, o frunză uscată de dafin aşezată în sacul, borcanul sau punga cu făină poate ţine la distanţă insectele nedorite. plante care alunga insecteleFOTO oregonstate.edu Plante care alungă insectele.

Lavanda

Lavanda este una dintre cele mai cunoscute plante care alungă insectele, aroma sa puternică ţinând la distanţă nu numai moliile, ci şi ţânţarii sau muştele. Ca o barieră în calea invaziei ţânţarilor şi muştelor, puteţi pune pe balcon sau pe terasă mai multe ghivece cu lavandă.

 

Ultima modificare Miercuri, 29 Iulie 2015 16:07

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: