• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD
Miercuri, 13 Mai 2015 14:47

Aplicaţia care te ajută să marchezi pe hartă zonele în care deşeurile sunt depozitate necorespunzător

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Let's Do It, Romania!" vrea să creeze aplicaţia care te ajută să marchezi pe hartă deşeurile întâlnite. Organizatorii „Let’s Do It, Romania!” au demarat o campanie de crowdfunding menită să contribuie la dezvoltarea proiectului.

Banii adunaţi vor fi utilizaţi pentru realizarea unui aplicaţii mobile ce va permite utilizatorilor să marcheze pe hartă locurile în care observă depozitarea necorespunzătoare de deşeuri şi, mai departe, transmiterea unor sesizări către autorităţi, scrie gandul.info.
După ce au reuşit să implice un million de volunatari în cea mai mare mişcare socială din ţară, organizatorii „Let’s Do It, Romania!” fac un nou pas în dezvoltarea proiectului. Este vorba despre realizarea unei aplicaţii pentru telefonul mobil, ce va permite utilizatorilor să marcheze pe hartă locurile în care observă depozitarea necorespunzătoare de deşeuri şi, mai departe, transmiterea unor sesizări către autorităţi.
Pentru dezvoltarea şi lansarea aplicaţiei „Let’s Do It!” e nevoie însă de circa 36.000 de dolari, astfel că marţi, 12 mai, a fost demarată o campanie de crowdfunding, pe site-ul Indiegogo.com. Aceasta rămâne deschisă timp de 40 de zile.
„Aplicaţia Let’s Do It! te ajută sa marchezi pe hartă oricând, orice deşeu întâlnit în oraş sau în natură pentru ca, apoi, să fie transformată într-o sesizare către autorităţile în măsură să o cureţe”, a explicat Anca Baniţă, Communication Manager „Let’s Do It, Romania!”. „Echipa Let’s Do It, Romania! va monitoriza fiecare sesizare pentru a primi un răspuns în maximum 30 de zile, durata prevazută de lege, iar voluntarul va primi constant mesaje cu statusul sesizării, până când zona este curăţată. Astfel, vrem să încurajam românii din întreaga ţară să ia iniţiativa ori de câte ori găsesc deşeuri ilegale, printr-un instrument prietenos şi uşor de folosit, care răspunde întrebării: ce pot face eu, ca cetăţean, ca să curăţ România de deşuri?” a adăugat aceasta.

Ultima modificare Miercuri, 29 Iulie 2015 16:07

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: