• Ecoatitudine Multumiri Web
Marți, 05 Mai 2015 13:59

Marijuana crează amintiri false

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fumatul de marijuana îi poate face pe oameni să îşi "amintească" lucruri care nu au avut loc în realitate, potrivit unui nou studiu, informează independent.co.uk.


Cercetătorii au stabilit de mai mult timp că marijuana poate provoca pierderi de memorie, dar noul studiu arată că fumatul de canabis îi poate face pe utilizatori mai predispuşi la a-şi "aminti" fapte care nu s-au petrecut în realitate.
Studiul, publicat în revista Molecular Psychiatry, a comparat un grup de 16 persoane care fumau marijuana în mod regulat cu un grup de control, ai cărui membri au fumat de mai puţin de 50 de ori în toată viaţa lor. Participanţilor la studiu li s-a cerut să memoreze o serie de cuvinte, iar, la puţin timp după aceea, li s-a cerut să recunoască cuvintele, cercetătorii adăugând şi termeni care nu fuseseră pe lista iniţială.
Utilizând o serie de analize care presupuneau scanarea creierului, savanţii au observat că fumătorii de marijuana erau mai predispuşi la a-şi aminti cuvinte capcană, similare cu cele de pe lista iniţială, dar care nu fuseseră incluse acolo. Cercetătorii au concluzionat că "fumătorii de marijuana abstinenţi prezintă o susceptibilitate crescută de a avea amintiri false, de a eşua în identificarea stimulilor falşi precum evenimente care nu au avut loc".
Din moment ce toţi cei care au fost implicaţi în studiu nu au fumat marijuana cu o lună înainte, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că efectele canabisului s-au resimţit "chiar şi atunci când fumătorii erau abstinenţi şi «curaţi», sugerând o compromitere de lungă durată a memoriei şi a mecanismelor de control cognitiv implicate în monitorizarea realităţii".
Problemele ar putea fi legate de schimbările de ordin fiziologic pe care canabisul le are asupra creierului. Atât memoria slabă, cât şi amintirile false pot fi rezultatul efectelor pe care le are mărimea hipocampusului, o regiune cheie a creierului implicată în procesarea amintirilor.
Deşi diferenţele dintre cele două grupuri implicate în studiu erau mari, iar savanţii susţin că rezultatele sunt relevante din punct de vedere statistic, ambele grupuri studiate au fost alcătuite din destul de puţin membri.

 

Ultima modificare Marți, 05 Mai 2015 14:07

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: