• Webbanner Ecomondo
  • Ecoatitudine DEEE Arad Web
  • Web 04072019
Miercuri, 08 Octombrie 2014 22:44

Platformă petrolieră evacuată în Scoţia, după un incendiu la bordul unei nave cu deşeuri radioactive

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O platformă petrolieră din apropierea coastelor scoţiene a fost evacuată în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza riscului de a fi lovită de o navă ce transporta deşeuri radioactive, după ce un incendiu a izbucnit la bordul acesteia, relatează AFP.

Paza de Coastă din arhipelagul Shetland a fost informată marţi seara de nava daneză Parida că la bordul său a izbucnit un incendiu, "în condiţii dificile pe mare".

Incendiul a fost stins rapid, dar echipajul nu a reuşit să repornească motoarele. Nava a plutit în derivă spre coastele scoţiene şi în direcţia platformei petroliere Beatrice. Nava se afla la aproximativ 20 de kilometri de platformă când un elicopter al Forţelor aeriene britanice a evacuat, la miezul nopţii, toate cele 52 de persoane care lucrau acolo.

Nici o persoană nu a fost rănită, a informat compania Woodgroup, responsabilă de platformă, evocând o evacuare din precauţie.

Nava a fost remorcată şi a sosit în port miercuri dimineaţă, la Moray Firth, a anunţat Paza de Coastă scoţiană.

Parida urma să ajungă de la Scrabster, extremitatea nordică a Scoţiei, la Anvers, în Belgia, transportând deşeuri radioactive de la centrala nucleară Dounreay, aflată în curs de dezmembrare.

Conform lui Mike Douglas, un reprezentant al Pazei de Coastă scoţiene, este vorba despre "material cu radioactivitate redusă, acoperit de o şapă de beton".

"Nu a existat nici un pericol pentru echipaj, iar încărcătura nu a fost ameninţată de foc", a precizat o purtătoare de cuvânt a centralei Dounreay, adăugând că nava Parida este intactă şi nu prezintă nici un pericol pentru mediu.

Ministrul scoţian al Mediului, Richard Lochhead, a calificat însă acest incident ca fiind "grav".

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: