• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
Duminică, 16 Februarie 2014 09:11

Biocombustibil în Valea lui Mihai

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Autoritățile locale din Valea lui Mihai au anunțat, printr-un comunicat, că „Ekol Brno” este un producător de marcă de sisteme energetice din Europa. Potrivit comunicatului, la începutul lunii ianuarie, a fost semnată o convenție între „Ekol Brno” S.A. din Cehia și „Centrala Bioval” S.R.L. din Valea lui Mihai privind condițiile realizării acestei investiții.

Societatea din Valea lui Mihai, în colaborare cu o firmă de consultanță din Oradea, a elaborat proiectul de realizare a unei centrale electrice, de mare randament, din colectarea și arderea deșeurilor silvice și agricole, respectiv a plantelor energetice. Producția de energie se va realiza într-o cogenerare de înaltă eficiență și va beneficia, timp de 15 ani, de sprijin acordat sub formă de certificate verzi, în temeiul Legii nr. 220/2008, ceea ce a determinat investitorii să considere acest proiect ca fiind rentabil privind amortizarea cheltuielilor.

Cehii de la „Ekol Brno” vor investi 34 de milioane de euro în orașul Valea lui Mihai, care va avea, în anul 2016, o centrală electrică de mare randament, bazată pe biocombustibil.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: