• Web Ecoatitudine
  • Web IMM 1
Marți, 11 Februarie 2014 10:08

Copoiul ardelenesc, singura rasă de câini de vânătoare creată în România, riscă să dispară

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"În România sunt aproximativ 40 de crescători de copoi ardelenesc cu pedigree. La aceştia şi la cele mai puţin de zece canise din România sunt mai puţin de 500 de copoi cu acte, iar rasa riscă să dispară din România în următorii ani dacă nu se face ceva", a declarat agenţiei Mediafax Teodor Dan, preşedintele asociaţiei Copard, care se ocupă de câinii din rasa copoi ardelenesc.

El spune că cel mai mare pericol pentru copoiul ardelenesc sunt încrucişările necontrolate.

"Pentru a controla această rasă vrem să înfiinţăm un club al copoiului ardelenesc, unde proprietarii să se cunoască între ei şi să militeze pentru păstrarea rasei. După 15 februarie, când se va încheia sezonul de vânătoare, asociaţia Copard şi mai mulţi crescători de copoi ardelenesc din Bistriţa, Alba, Timiş, Sibiu şi alte zone se vor întâlni să discute statutul asociaţiei. Încercăm să obţinem suport material şi să atragem cât mai mulţi crescători de copoi ardelenesc", a adăugat Teodor Dan.

În 1947, rasa copoiului românesc cuprindea trei varietăţi distincte, şi anume copoiul carpatic, copoiul dobrogean şi copoiul ardelenesc. Între timp, primele două varietăţi au dispărut, iar copoiul ardelenesc a fost omologat în anul 1966 ca rasă ungurească, după ce ungurii au achiziţionat numeroase exemplare de copoi din Ardeal.

Potrivit Copard, copoiul a cunoscut perioada de glorie în evul mediu, când era câinele de vânătoare preferat de nobilimea din Ardeal. Cu timpul, rasa a fost utilizată doar în zonele înalte şi împădurite, greu accesibile, din Carpaţi.

La începutul secolului XX, copoiul aproape dispăruse. Creşterea şi selecţionarea lui au fost reluate în 1968, dar varietatea de talie mică a dispărut.

Copoiul ardelenesc, singura rasă de câini de vânătoare creată pe teritoriul României, riscă să dispară în următorii ani, motiv pentru care crescătorii vor să înfiinţeze, după 15 februarie, un club în care să fie înscrişi toţi cei aproximativ 40 de proprietari de copoi cu pedigree din ţară.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: