• Web Ecoatitudine
  • Web IMM 1
Joi, 16 Ianuarie 2014 22:59

Leii, în pericol. Doar 400 de exemplare, pui și adulți, au mai rămas în Africa de Vest

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La cei 250 de lei apţi să se reproducă se adaugă 150 de pui de lei şi lei tineri, spune Philipp Henschel, coordonator la "Panthera" al unui program de recensământ al leilor, care a durat şase ani, informează AGERPRES.

Leii se mai găsesc numai în cinci ţări din Africa occidentală: circa 90% din cele aproximativ 400 de animale au fost înregistrate la graniţa dintre Benin, Burkina Faso şi Niger. Uneori au fost observaţi şi în Senegal şi Nigeria.

Circa 1% din cei 35.000 de lei din Africa se află în vestul continentului. "Dacă dispar cei din Africa de Vest, pierdem secvenţe genetice. Leii din Africa de Est sau australă sunt foarte apropiaţi din punct de vedere genetic, însă cei din Africa centrală şi occidentală sunt foarte diferiţi", afirmă Philipp Henschel.

Scăderea populaţiei de lei se datorează concurenţei pe care le-o fac oamenii pentru teritoriu. Zone întregi în care felinele vânau au fost transformate în terenuri pentru culturi agricole, vânatul cu care se hrăneau leii este ucis de oameni, iar leii sunt alungaţi de fermierii care vor să îşi apere turmele. Leii mai sunt ucişi, într-o măsură mică, pentru oasele folosite la medicamentele asiatice, în locul oaselor de tigru, care au ajuns extrem de rare, adaugă Henschel. "Principala ameninţare în aceste regiuni este că ele nu au nicio valoare economică. Africa occidentală se numără printre cele mai sărace zone din lume. Politicienii nu văd cum ar scoate profit din fauna lor sălbatică", spune cercetătorul german, care consideră că Occidentul ar trebui "să adune fonduri" pentru "salvarea faunei" din regiune. "În Africa de Est sau în cea australă, valoarea lor este foarte mare pentru că aduc importante venituri din turism. Însă în Vest, valorează mai mult morţi, pentru vracii locali", notează el.

Doar 250 de lei adulţi mai există în Africa occidentală. Supravieţuirea speciei este serios ameninţată, a declarat pentru AFP un membru al ONG-ului "Panthera", care se ocupă de numărarea lor.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: