• Web Ecoatitudine
  • Web IMM 1
Vineri, 10 Ianuarie 2014 00:18

Proiect: Închisoare între trei și șapte ani pentru folosirea câinilor ogari la vânătoarea iepurilor de câmp

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit proiectului, odată cu intrarea în vigoare a măsurilor care au în vedere protejarea speciei Lepus europaeus (iepurele de câmp) vor fi identificați și notificați în scris posesorii de câini din rasa ogar "cu privire la faptul că folosirea la vânătoare a câinilor ogari sau a metișilor de ogari constituie infracțiune de braconaj prevăzută de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei".

Proiectul include, de asemenea, interdicția, începând cu sezonul de vânătoare 2014-2015, de a fi capturați iepuri vii, în scopul scoaterii din țară a acestora.

Capturarea în stare vie a exemplarelor de iepure de câmp va fi permisă doar pentru cercetare științifică și pentru acțiuni de populare, repopulare sau împrospătare de sânge în fondurile cinegetice din România.

De asemenea, proiectul interzice organizarea de acțiuni de vânătoare la specia iepure de câmp, la un interval mai mic de 30 zile pe aceeași suprafață a fondului cinegetic, și organizarea de acțiuni de vânătoare colective în grupuri mai mari de 20 de vânători pe zi de vânătoare.

Proiectul de ordin urmărește aplicarea de măsuri pentru protecția populației indigene de iepuri, prin combaterea dăunătorilor naturali ai speciei în conformitate cu normele de aprobare și de realizare a cotelor de recoltă pentru speciile de faună cinegetică admise la vânătoare, realizarea de pază permanentă a fondurilor cinegetice cu personal instruit, echipat corespunzător și avizat potrivit legii, aplicarea, potrivit competențelor, de sancțiuni contravenționale și întocmirea de acte de constatare a faptelor de braconaj cinegetic și sesizarea organelor de cercetare penală.

Administrarea obligatorie de hrană complementară în fondurile cinegetice în perioada de iarnă cu zăpadă mai mare de 20 cm, identificarea și notificarea scrisă a proprietarilor de turme sau cirezi de animale domestice cu privire la numărul maxim de câini care pot însoți turmele sau cirezile, inclusiv pentru paza stânelor, și la faptul că aceștia trebuie să poarte jujeu corespunzător, sunt, de asemenea, prevederi ale proiectului de ordin.

În România, iepurii pot fi vânați în perioada 1 noiembrie — 31 ianuarie, iar metoda de vânătoare cea mai folosită este goana. Din punct de vedere numeric, iepurele se situează pe primul loc în recolta de mamifere de interes vânătoresc, potrivit specialiștilor.

Folosirea câinilor ogari la vânătoarea de iepuri de câmp constituie infracțiune și poate fi pedepsită cu închisoare de la trei la șapte ani sau cu amendă până la 25.000 de lei, arată un proiect de ordin al ministrului Delegat Lucia Varga, postat pe pagina de internet a Departamentului pentru Păduri, Ape și Piscicultură din Ministerul Mediului.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: