• Web Ecoatitudine
  • Web 11oct
  • Web IMM 1
Marți, 17 Decembrie 2013 05:15

Cum scapi gratuit de deșeuri

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Every Can Counts subliniază importanţa reciclării dozelor de aluminiu indiferent de locul în care se consumă conţinutul acestora. Astfel, Asociaţia Alucro urmăreşte să implementeze programul la scară naţională, dar care va fi adaptat la nevoile locale. În acest sens, au fost organizate o serie de întâlniri în mai multe oraşe din România (Bucureşti, Timişoara, Cluj, Bacău etc.), la care au participat autorităţile şi agenţii economici pentru a identifica nevoile şi problemele cu care se confruntă comunităţile locale în colectarea selectivă. În general, reţinerea vine din faptul că unele companii nu se consideră mari generatoare de deşeuri de tipul dozelor din aluminiu, prin comparaţie cu plasticul sau hârtia. Scopul Every Can Counts este acela de a promova comportamentul responsabil și însușirea unor deprinderi în spirit ecologic în rândul populației, motiv pentru care ne propunem să implementăm acest program în cât mai multe companii, indiferent de domeniul lor de activitate, de numărul angajaților sau de cantitățile pe care le vor colecta. Every Can Counts se adresează administrației locale, producătorilor, operatorilor sau valorificatorilor de deșeuri, companii de stat sau private, agenți economici (baruri, restaurante, hoteluri, benzinării), companii aeriene, spitale etc.

 Cititi articolul integral in Revista Infomediu Europa pe care o puteti cumpara de la reprezentantele Inmedio si Relay. De asemenea, daca doriti, va puteti abona la revista aici.

Programul internaţional Every Can Counts (Fiecare doză contează) pentru colectare selectivă a dozelor de aluminiu oferă companiilor înscrise posibilitatea de a scăpa de deşurile reciclabile în mod gratuit. Asociaţia Non Profit Alucro a organizat în ultimii patru ani campanii de informare şi colectare a aluminiului, iar în prezent derulează şi programul Every Can Counts, o platformă europeană care se desfăşoară în ţări ca Anglia, Irlanda, Franţa şi Austria.

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: