• Ecoatitudine Multumiri Web
Duminică, 24 Noiembrie 2013 16:56

Grupul ECO SUD deschide un nou Centru de management integrat al deşeurilor în judeţul Giurgiu şi continuă traiectoria de dezvoltare

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acest depozit ecologic de deşeuri va sorta, composta, depozita şi trata deşeurile nepericuloase solide urbane de la nivelul întregului judeţ Giugiu, în conformitate cu standardele înalte de calitate aplicate de Grupul Eco Sud comparativ cu standardele aplicate la nivelul depozitelor ecologice ale Comunităţii Europene.

Vineri, 15 noiembrie 2013, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii privind activităţile de exploatare a Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Giurgiu de către Grupul Eco Sud, contract a cărui administrare este rezultatul definitiv al procedurii de achizitie publică demarată cu mult efort, implicare şi profesionalism de Consiliului Judeţean Giurgiu începând cu anul 2011.

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Giurgiu, realizat prin Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în Judeţul Giurgiu” este situat în localitatea Frăteşti şi include, pe o suprafaţă de 16,44 hectare, un depozit ecologic regional de deşeuri, o staţie de sortare şi o staţie de compostare a deşeurilor biodegradabile, precum şi instalaţii auxiliare. Prin operarea întregului sistem regional de management al deşeurilor solide în judeţul Giurgiu, grupul Eco Sud va asigura acoperirea totală a activităţii de colectare şi eliminare a deşeurilor la nivelul întregii regiuni, oferind servicii de depozitare, tratare şi eliminare a deşeurilor menajere, dar şi servicii de compostare şi reciclare, în conformitate cu directivele europene şi normele legislative naţionale în domeniu.

“În calitate de operator al Centrului de Management Integrat al Deseurilor în judeţul Giurgiu, ne propunem să punem în practică capacitatea tehnică şi managerială pentru a oferi o soluţie pe termen lung pentru managementul deşeurilor solide în judeţ, să asigurăm un mediu sănătos ce va contribui la o dezvoltare durabilă a tuturor localităţilor din judeţul Giurgiu şi nu în ultimul rând, să contribuim la consolidarea unor sisteme performante, de reciclare, de compostare şi de tratare a deşeurilor”.

Despre Eco Sud S.R.L.:

Începând cu anul 2001, grupul Eco Sud este cel mai important furnizor de servicii în domeniul deşeurilor nepericuloase solide urbane şi industriale asimilabile din Romania, ce întruneşte toate criteriile de acceptare stabilite prin autorizaţiile integrate de mediu pe care le deţine. Steffano Veggi, un reputat specialist la nivel european, profesor în ingineria mediului la Facultatea din Siena, Italia a evaluat Grupul Eco Sud ca o companie de prim rang în Europa de Est, considerând numărul de depozite deţinute coordonate (Vidra – pentru Judeţul Ilfov şi Municipiul Bucureşti, Mofleni – pentru Judeţul Dolj şi Municipiul Craiova şi Depozitul Central de la Mavrodin pentru judeţul Teleorman), cantităţile de deşeuri depozitate şi tratate zilnic în toate locaţiile (peste 3000 de tone de deşeuri tratate zilnic) şi standardele de operare la cel mai înalt nivel calitativ.

Planul de investiţii al Grupului Eco Sud include pentru perioada imediat următoare inaugurarea unui nou depozit ecologic de deşeuri, parte din proiectul „Sistemului integrat de management al deşeurilor solide în Judeţul Giurgiu”, iniţiat de Consiliul Judeţean Giurgiu şi finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 2, „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric”.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: