• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD
Luni, 11 Noiembrie 2013 08:41

Activişti ai Greenpeace au escaladat Sagrada Familia din Barcelona

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe una dintre faţadele bazilicii, operă a arhitectului catalan Antoni Gaudi, activiştii, echipaţi cu corzi de susţinere, au desfăşurat pancarte cu fotografii aparţinând celor 30 de colegi ai lor aflaţi în arest în Rusia, însoţite de cuvântul "Libertate", scris în trei limbi, şi anume în engleză, spaniolă şi catalană.

Manifestanţii au rămas aproximativ trei ore atârnaţi de faţadă. "Am ales Sagrada Familia pentru că este cunoscută în lumea întreagă. Vrem să transmitem un mesaj de libertate pentru colegii noştri în lumea întreagă", a explicat purtătorul de cuvânt al Greenpeace din Barcelona, Luis Ferreirim.

"Arctic Sunrise", care naviga sub pavilion olandez, a fost abordată în Marea Barents, pe 19 septembrie, de către un comando al Pazei de Coastă ruse, iar membrii echipajului său - 30 de persoane, dintre care 28 de activişti ai ONG-ului, de 18 naţionalităţi diferite - au fost plasaţi în arest la Murmansk, în nord-vestul Rusiei.

Activiştii au fost reţinuţi în momentul în care încercau să desfăşoare o pancartă pe o platformă a gigantului rus Gazprom, pentru a protesta faţă de extracţiile petroliere din Oceanul Arctic.

Începând din septembrie, cazul "Arctic Sunrise" a stârnit un val de proteste în mai multe ţări. La 5 octombrie, mii de persoane au manifestat la Londra, Helsinki, Paris, Stockholm sau Viena în semn de susţinere a echipajului navei.

Aproximativ zece activişti ai Greenpeace au escaladat vineri faţada Sagrada Familia, din Barcelona, purtând pancarte cu mesaje de eliberare a membrilor echipajului unei nave a organizaţiei aflaţi în arest, de la sfârşitul lunii septembrie, în Rusia.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: