• Web Ecoatitudine
  • Web IMM 1
Marți, 17 Septembrie 2013 05:10

Grădină bio cu autoservire la Comana

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşa cum aminteaţi şi dumneavoastră, în zonă se află Parcul Natural Comana. Acesta are o suprafaţă totală de 24963 ha în care sunt cuprinse: pădure, teren arabil, aşezări umane, păşuni, râuri şi bălţi. În prezent parcul cuprinde trei arii naturale cu statut de protecţie: Oloaga Grădinari, cu o suprafaţă de 249,4 ha, delimitată pentru protejarea speciei Ruscus aculeatus (ghimpe) şi a habitatului forestier, Padina Tătarului, cu o suprafaţă de 231.4,4 ha, desemnată pentru protejarea speciei Paeonia romanica (bujor) şi Balta Comana, o zonă umedă cu o suprafaţă de 1206,4 ha, habitat caracteristic pentru păsările acvatice. Toate aceste trei suprafeţe sunt incluse în zona de protecţie integrală a parcului. Se poate considera că Balta Comana (Delta Neajlovului) reprezintă a treia zonă umedă importantă din sudul României, după Delta Dunării şi Balta Mică a Brailei. De asemenea, cele 8023,5 de hectare de pădure au asigurat condiţiile optime menţinerii şi dezvoltării unui număr mare de specii vegetale rare, a unor organisme animale sau habitate caracteristice.

Printre alte obiective ce pot fi vizitate se află Mânăstirea Comana, un monument istoric şi architectural de mare valoare, primul ctitor al acesteia fiind Vlad Ţepeş, care în 1461 a ridicat o bisericuţă de lemn pe locul actualei mânăstiri. Turiştii pot vizita şi Casa memoriala Gelu Naum (unde poetul şi-a trăit ultimii ani din viaţă), Fântâna lui Vlad Ţepeş (Fântâna cu Nuc – un loc cu o istorie interesantă), Crucea de Piatră de la Călugăreni (monument ridicat în apropiere de locul victoriei lui Mihai Viteazul împotriva lui Sinan Paşa în august 1595), ,,Biserica de zid" Sf. Nicolae şi Curtea domnească de la Mironeşti etc.

Trecând prin zona Comana, într-unul dintre weekend-urile trecute, am ajuns şi la grădina dumneavoastră de legume, ierburi şi pomi fructiferi, unde am fost plăcut impresionat de conceptul pus în practică: persoanele pot lua chiar ele, direct din grădină, tot ce îşi doresc, în limita capcităţii unui coş de răchită primit la intrare, mai mic sau mai mare, având costuri diferite în funcţie de dimensiune. Cum v-a venit ideea unui asemenea tip de prezentare-comercializare a produselor (direct în natură) şi ce părere au despre acest sistem cei care cumpără din grădina dumneavoastră fructe şi legume?

Ideea de a face o grădină ne-a venit mai demult dar, acum i-a venit rândul. Iniţial am vrut doar să producem o parte din necesarul legumelor şi mirodeniilor necesare restaurantului. Ştim şi noi că e altceva când se găteşte cu prafuri din magazine şi altceva cu mirodenii proaspete. Şi, dacă pe deasupra, legumele sunt culese din grădină, atunci e mult mai gustos ceea ce găteşti. Fructele le folosim mai mult pentru micul dejun şi bineînţeles pentru anumite deserturi pe care le facem tot aici la noi, în casă. Ideea de a comercializa a fost concepută odată cu grădina dar nu neapărat pentru a scoate vreun profit din aceasta. Am plecat exact de la nevoile noastre - şi nouă ne face o deosebită plăcere să culegem cu mâna noastră din grădină şi doream produse proaspete şi sănătoase. Din păcate, în capitală, de unde provin în cea mai mare parte vizitatorii noştri, e mai greu să ai o grădină a ta. De aceea am zis ca poate unii dintre ei s-ar bucura să aibă această posibilitate atunci când vin aici, la Comana.

Citiți interviul integral în revista Infomediu Europa. Infomediu Europa și suplimentul în engleză Ecopedia se pot cumpăra de la toate reprezentanțele Inmedio și Relay din țară.

...Interviu Buzea Fănel, gospodar în cadrul resortului Casa Comana -

Zona Comana din judeţul Giurgiu oferă un loc de relaxare în mijlocul naturii, foarte aproape de Bucureşti. Ne puteţi spune, pe lângă rezervaţiile naturale care există în Parcul Comana (bujor şi ghimpe), pe care le-am prezentat într-un alt număr al revistei noastre, ce alte atracţii turistice putem găsi în zonă?
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: