• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD
Luni, 26 August 2013 07:32

Chevron obţine certificatul de urbanism pentru explorarea gazelor de şist într-o zonă din Vaslui

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a eliberat cel de-al patrulea certificat de urbanism pentru societatea Chevron România în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie necesară amplasării unei noi sonde de explorare a gazelor de şist pe teritoriul judeţului Vaslui.

Noua zonă unde compania americană ar urma să îşi amplaseze sonda de explorare este în comuna Puieşti, la un kilometru şi jumătate de localitatea Cetăţuia.

Potrivit documentelor depuse la CJ Vaslui, Chevron deţine trei parcele grupate pe o suprafaţă de 29.600 de metri pătraţi în extravilanul localităţii Puieşti.
Ca şi în cazul celorlalte trei certificate de urbanism primite în decembrie 2012 şi ianuarie 2013, societatea care doreşte explorarea gazelor de şist va trebui să depună o serie de documente pentru a putea să obţină şi autorizaţia de construcţie, cum ar fi acordul de mediu, precum şi avizele Companiei Apele Române şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

La jumătatea lunii iulie, compania petrolieră Chevron a obţinut acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj de explorare a gazelor de şist pentru trei zone din judeţul Vaslui, respectiv Păltiniş (Băceşti), Siliştea (Pungeşti) şi Popeni (Găgeşti), decizia fiind luată de către Comitetul de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Vaslui.

Comitetul de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui a emis acordul de mediu pentru ca societatea Chevron România să amplaseze sonde de foraj de explorare în cele trei zone deţinute în concesiune în judeţul Vaslui.

În baza acordurilor de mediu date de către APM Vaslui şi a altor documente solicitate la eliberarea certificatelor de urbanism, societatea Chevron România va putea obţine autorizaţia de construcţie de la Consiliul Judeţean Vaslui pentru sondele de explorare pentru identificarea eventualelor zăcăminte de gaze de şist.

Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie şi ianuarie, certificate de urbanism pentru cele trei zone din judeţul Vaslui unde compania americană Chevron vrea să facă prospecţiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de şist. Cu valabilitate de un an, cele trei certificate de urbanism au fost emise pentru suprafeţe extravilane cuprinse între 35.000 de metri pătraţi şi 73.400 de metri pătraţi de teren din zona localităţilor Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti).

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, în 9 iulie, că nu există "niciun fel de risc" pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de şist şi că "poziţiile" exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt "în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de şist, nu de explorare".

Compania petrolieră Chevron a obţinut certificatul de urbanism pentru explorarea gazelor de şist într-o nouă zonă din judeţul Vaslui, a patra de până acum, după ce Consiliul Judeţean eliberase aceleaşi document, în decembrie 2012 şi ianuarie 2013, pentru alte trei perimetre de explorare.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: