• Web IMM
  • Web Ecoatitudine
  • WebMD
Luni, 27 Mai 2013 10:20

Comisia Europeană interzice trei pesticide care sunt nocive pentru albine

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

"Luna trecută am promis că, în funcţie de numărul de riscuri identificate în avizul ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, voi face tot posibilul pentru a garanta protecţia populaţiei de albine din Europa. Actul adoptat astăzi concretizează această promisiune şi marchează o nouă etapă importantă în direcţia asigurării unui viitor mai sănătos al albinelor noastre, care au două roluri majore: acela de a produce miere, dar şi cel de a asigura, în primul rând, polenizarea. Aproximativ 80% din polenizare are loc mulţumită activităţii albinelor, iar acest proces e natural şi gratuit", a declarat Tonio Borg, comisarul pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, citat în comunicatul CE.

Măsura adoptată face parte din strategia globală a Comisiei de a aborda declinul populaţiei de albine din Europa.

"De la publicarea strategiei Comisiei privind sănătatea albinelor, în 2010, s-au întreprins mai multe acţiuni în acest sens, iar unele sunt încă în curs de desfăşurare. Printre acestea se numără: desemnarea unui laborator de referinţă al UE pentru sănătatea albinelor, o cofinanţare sporită din partea UE pentru programele apicole naţionale, cofinanţare pentru efectuarea de studii de supraveghere în 17 state membre voluntare (3,3 milioane de euro au fost alocate în 2012) şi programele de cercetare ale UE, precum BeeDoc şi STEP, care studiază multiplele aspecte care ar putea fi răspunzătoare de scăderea numărului de albine din Europa", se arată în comunicatul Comisiei.

Executivul UE informează că statele membre trebuie să retragă sau să modifice autorizaţiile existente pentru a se conforma restricţiilor UE până la 30 septembrie 2013. Ele pot permite utilizarea stocurilor existente până la 30 noiembrie cel târziu. Autorităţile naţionale au responsabilitatea de a asigura aplicarea corectă a restricţiilor.

De îndată ce vor fi disponibile informaţii noi, dar în maximum doi ani, Comisia va revizui această restricţie pentru a ţine seama de noutăţile din domeniul ştiinţific şi tehnic.

Ca urmare a faptului că statele membre nu au ajuns la un acord (cu majoritate calificată) în cadrul reuniunii comitetului de apel din 29 aprilie 2013, Comisia a anunţat că îşi va continua demersurile în privinţa restricţiei după cum s-a prevăzut.

Restricţia în cauză se aplică utilizării a trei neonicotinoide (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam) folosite pentru tratarea seminţelor, aplicarea pe sol (granule) şi tratamentul foliar al plantelor şi cerealelor (cu excepţia cerealelor de iarnă) care atrag albinele. Celelalte utilizări autorizate rămân accesibile doar profesioniştilor. Derogările vor fi limitate la posibilitatea de a trata culturile care atrag albine din sere şi din câmpurile în aer liber numai după înflorire.

S-a constatat că pesticidele sunt unul dintre factorii care ar fi putea fi răspunzători de scăderea numărului de albine. Printre ceilalţi factori se numără paraziţii, alţi agenţi patogeni, lipsa de medicamente veterinare sau, uneori, utilizarea abuzivă a acestora, managementul apicol şi factorii de mediu, precum lipsa hranei şi a habitatelor şi schimbările climatice.

Comisia Europeană a adoptat o restricţie care va intra în vigoare de la 1 decembrie 2013 şi care vizează utilizarea a trei pesticide identificate drept nocive pentru populaţia de albine din Europa.

"Comisia a adoptat o restricţie privind utilizarea a trei pesticide din familia neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam), identificate drept nocive pentru populaţia de albine din Europa. Restricţia va intra în vigoare de la 1 decembrie 2013 şi va fi revizuită în termen de cel mult de doi ani. Ea vizează pesticidele utilizate la tratarea plantelor şi a cerealelor care atrag albinele şi polenizatorii", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene remis MEDIAFAX.
Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: