• Webbanner Ecomondo
  • Ecoatitudine DEEE Arad Web
  • Web 04072019
Miercuri, 13 Iulie 2011 02:43

Tehnologii de decontaminare aplicate de SETCAR în proiecte recente

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

  • Colectarea, transportul autorizat, depozitarea temporară şi eliminarea deşeurilor de substanţe toxice cu termen de valabilitate depăşit;
  • Elaborarea de tehnologii, proiectarea şi execuţia de dotări tehnice pentru realizarea activităţilor de depoluare/decontaminare solicitate de clienţi;
  • Eliminarea deşeurilor periculoase: băi galvanice, echipamente electrice cu ulei cu PCB, pesticide, mercur şi compuşi cu mercur, acizi reziduali, ape uzate industriale, soluţii uzate etc;
  • Eliminarea reactivilor chimici, inclusiv toxici;
  • Depoluarea depozitelor de carburanţi, a secţiilor de galvanizare şi a amplasamentelor industriale;
  • Decontaminarea solurilor contaminate cu hidrocarburi, hidrogen sulfurat, mercur, pesticide;
  • Decontaminarea transformatoarelor cu ulei cu PCB;
  • Efectuarea de analize pentru diverşi beneficiari în vederea determinării conţinutului de PCB, în uleiuri, sol, apă.

 

Principalele teme dezbătute în cadrul simpozionului au făcut referire la tehnologii de tratare a deşeurilor periculoase şi la instalaţiile folosite în activităţile de decontaminare.

Scopul simpozionului, precum şi ultimele noutăţi tehnologice ale SETCAR le-am aflat chiar de la Directorul General, Iulian Franga care ne-a declarat că „este un moment de bilanţ după 17 ani de la înfiinţarea SETCAR si mai ales după 10 ani de când realizăm activităţi de mediu. Ne-am propus să trecem în revistă 10 decizii importante luate în aceşti ani. Şi rezultatul este unul pozitiv. Este un bilanţ al tehnologiilor de mediu pe care le-am utilizat în aceşti ani şi care au avut rezultate deosebite. În ultimii doi ani SETCAR a participat în cadrul unor asociaţii la două proiecte de importanţă naţională: Proiectul de ecologizare a 43 de bataluri cu deşeuri petroliere (peste 350.000 mc) – beneficiar OMV–Petrom, şi la Proiectul de eliminare deşeuri HCH (75.000 de tone de sol contaminat) – DN1 – Autostrada Braşov–Cluj–Borş, secţiune 2B, beneficiar C.N.A.D.N.R. Noi, cei care am lucrat în industria chimică, considerăm că dacă în primii 20 de ani de activitate „am păcătuit” poluând mediul, ar trebui ca de acum înainte sa ne răscumpărăm „păcatele” prin activităţi de depoluare. Chiar în aceste zile se află în probe tehnologice, un nou proiect realizat în cadrul firmei SETCAR”.

Instalaţia de desorbţie termică indirectă a fost concepută pentru decontaminarea solului contaminat cu substanţe toxice volatile cu punct de fierbere mai mic de 400ºC. Avantajul tehnologiei constă în faptul că deşeurile toxice nu vin în contact cu gazele arse care asigură încălzirea, astfel pericolul formării de compuşi periculoşi ca dioxine sau furani fiind inexistent. Funcţionarea sub vid a instalaţiei împiedică evacuarea accidentală în atmosferă a vaporilor substanţelor toxice. Protecţia atmosferei este asigurată şi de un sistem complex de spălări chimice, adsorbţii şi tratamente catalitice ale gazelor ce urmează a fi evacuate. Instalaţia funcţionează în condiţii de siguranţă chiar dacă substanţele contaminante sunt şi inflamabile. Instalaţia de desorbţie termică indirectă face astfel posibilă tratarea solurilor contaminate cu hidrogen sulfurat, HCH (Lindan), mercur şi PCB. Autonomia şi mobilitatea instalaţiei sunt de asemenea două avantaje evidente, astfel că prin montarea şi operarea acesteia în imediata vecinătate a zonelor contaminate se elimină transportul a mari cantităţi de soluri contaminate.

Despre importanţa temei şi a evenimentului în general, ne-a vorbit şi Daniela Agache, Prim Comisar al Comisariatului Judeţean Brăila – Garda Naţională de Mediu: „Am considerat trebuie să participe la o astfel de dezbatere, de prezentare de instalaţii, toţi colegii mei. Efectele unei astfel de instalaţii, cel puţin cea de desorbţie termică directă, şi modul cum s-a lucrat la unul dintre bataluri, în speţă la cel de la Opriseneşti pe care l-am văzut, sunt de mare interes. Cea de-a doua instalaţie prezentată, cea de desorbţie termică indirectă este o instalaţie de viitor mai ales că prin controalele pe care le efectuăm descoperim că mai sunt transformatoare cu PCB, dar şi mulţi alţi poluanţi. Cred că trebuie ştiut că pe teritoriul României există astfel de instalaţii, dar mai ales trebuie să vedem care sunt standardele şi performanţele lor”. Având în vedere faptul că această instalaţie este unică în ţară şi fluxul de deşeuri către Brăila ar putea reprezenta o problemă,  doamna Prim Comisar ne-a asigurat că „tot ce înseamnă activitate desfăşurată de SETCAR  pe platforma proprie este atent monitorizată şi nu cred că se poate ivi vreo problemă atât timp cât au demonstrat seriozitate de-a lungul timpului”.

„La noi în ţară problema decontaminării solului este destul de recentă şi sunt puţine amplasamente în care să se fi aplicat o tehnlogie de depoluare a acestuia. De aceea consider că tehnologia prezentată de SETCAR are 100% sanşe de reuşită, mai ales în cazul amplasamentelor care se cumpără sau se vând. Conform legii mediului, acestea trebuie predate în starea în care erau înainte de a fi exploatate. În concluzie, această tehnologie are şanse mari de reuşită şi fiind în România şi costurile vor fi reduse”, a precizat dr. Mihai Lesnic, Consilierul Directorului General al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Mediu – ICIM Bucureşti. Chiar dacă tehnologia este de ultima generaţie şi de cele mai multe ori România nu reuşeşte să acceseze bani europeni, domnul Consilier este optimist şi consideră că există resurse pentru finanţarea investiţiilor, o parte pot fi constituite chiar de Fondul pentru Mediu. De asemenea sunt şi fondurile internaţionale. De exemplu, recent SETCAR a fost implicat într-un proiect finanţat de G.E.F., prin Organizaţia
pentru Dezvoltare Industrială a Naţiunilor Unite (UNIDO)”.

 

 

Dintre lucrările importante de depoluare a amplasamentelor industriale realizate de SETCAR amintim:

  • Depoluare Combinat Fibre Artificiale Brăila – 2000;
  • Depoluare Secţie Cromare Segmenţi şi Secţie Motor, Dacia Automobile Group Renault – 2005–2006;
  • Depoluare Secţie Vopsitorie, Ford România S.A. Craiova – 2008;
  • Depoluare Depozite sulfură de carbon, Cuprom S.A. Baia Mare – 2005;
  • Depoluare Uzina Laminoare de compuşi bifenil-policlorurati (PCB), ArcelorMittal Galaţi – 2007–2008;
  • Depoluare Combinat Fibre Artificiale Suceava – 2007;
  • Depoluare active ale Electromagnetica Bucureşti, Doljchim Craiova, Mecanică Fină Bucureşti, Nuclearelectrica Cernavodă, ArcelorMittal Galaţi, Solventul Timişoara;
  • Eliminare deşeuri HCH – DN1 – Autostrada Braşov–Cluj–Borş, secţiune 2B, C.N.A.D.N.R. – 2009–2011;
  • Ecologizare bataluri cu deşeuri petroliere, OMV–Petrom – 2009–2011;
  • Decontaminare şi dezafectare parcuri de rezervoare de carburanţi, Ford România S.A. Craiova – 2010–2011;
  • Dezafectare si decontaminare linie zincare, Dacia Automobile Group Renault – 2010–2011;
  • Dezafectare şi decontaminare secţie galvanizare, ArcelorMittal Galaţi – 2010–2011;
  • Decontaminare transformatoare cu ulei cu conţinut de PCB la punctele de lucru ale beneficiarului, cu ajutorul instalaţiei mobile specializate, OMV–Petrom – 2010;

Activităţi de mediu realizate în Albania, Grecia, Serbia, Muntenegru.

La sfârşitul lunii mai a acestui an, la Brăila a avut loc simpozionul “Tehnologii de decontaminare aplicate de SETCAR în proiecte recente”, simpozion care a reunit atât reprezentanţi ai instituţiilor specializate din domeniul mediului din România şi Republica Moldova, cât şi companii partenere SETCAR din ţară şi din străinătate.

Fondată în 1994 ca societate comercială pe acţiuni cu capital privat integral românesc, SETCAR S.A. dezvoltă din anul 2000 sfera serviciilor destinate soluţionării problemelor de mediu, desfăşurând în acest sens o gamă foarte largă de activităţi:

Ultima modificare Vineri, 01 Mai 2015 23:46

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Infomediu Europa

S.C. RECYCLING INTERNATIONAL MAGAZINE S.R.L.
Sat Surani 107
Comuna Surani, Judetul Prahova
Telefon: +40 720 88 28 55

Ne puteți urmări și pe: